Abuzul fizic al copiilor (sau despre cum bătaia rupe în bucăți Raiul copiilor)

Oricărui vorbitor de limba română îi este familiară expresia „Bătaia e ruptă din rai”. Cel mai probabil că în multe zone și culturi, această propoziție s-a transmis din generație în generație fără să îi fie contestată prea mult valoarea de adevăr. Cel mai probabil că a reprezentat metoda „default” de a disciplina copiii, de a le modela comportamentul, de a le insufla valorile acceptate în comunitate, de a-i pune pe drumul cel bun.

În ultimul timp, totuși, datorită accesului la informație și a înnoirii valorice, am început să înțelegem că lucrurile nu stau chiar așa. În acest articol, vom arăta ce înseamnă traumatizarea copiilor prin abuz fizic, într-un mod schematic, astfel încât să vedem de ce bătaia nu e ruptă din rai, ci, din contră, că bătaia rupe în bucăți Raiul copiilor.

Cum s-a putut naște ideea că bătaia este o metodă eficientă de a disciplina?

Pe de-o parte, atunci când un adult se confruntă cu fapte nedorite din partea unui copil, există riscul ca cel dintâi să aibă o reacție de furie. Furia este o emoție ce ne împinge la acțiune, ne îndeamnă să dăm curs impulsului violent pe care îl naște. Ea vine din adâncul nostru și de multe ori nu ține cont sau chiar distorsionează judecata mai înaltă de care suntem capabili ca ființe raționale. Pentru că oamenii consideră furia ca fiind neplăcută, aleg să o descarce, iar senzația de „mai bine” pe care o au după aceea le spune că violența îndreptată împotriva „sursei” de furie (în acest caz, copilul) fost o alegere bună – iar acest lucru face ca pe viitor violența să fie și mai probabilă.

De cealaltă parte a baricadei, un copil care primește bătaie are ca primă reacție, instinctual vorbind, frica. Frica ne face să evităm situațiile care au provocat-o, uneori cu orice preț. Cu cât frica este mai intensă, cu atât copilul va evita să mai facă fapta pentru care a fost bătut, cel puțin în prezența adultului (sau când există riscul ca el să afle). Frica se va extinde în mod necesar și în privința adultului care a aplicat pedeapsa, astfel încât copilul va avea o atitudine submisivă, compliantă. Disciplinat, ar putea interpreta unii…

Pentru a îmbina cele două perspective, furia adultului și frica copilului rezultă în comportament compliant din partea copilului. Rareori comportamentul compliant se traduce prin valori durabile. Valorile sunt ceva spre care tindem (ex. Vrem să fim buni, vrem să fim corecți, vrem să spunem adevărul). Frica este ceva de care ne depărtăm(ex. Evităm să fim răi, incorecți sau mincinoși pentru că asta s-a dovedit a fi periculos pentru noi). Comportamentul indus prin frică nu este unul autentic. Copii se dezvoltă armonios atunci când au un set de valori care le ghidează comportamentul.

Ce se întâmplă cu acei copii care sunt traumatizați și abuzați fizic în copilărie?

Studiile din psihologie caută să răspundă la această întrebare investigând statistic legătura dintre evenimentele abuzive din copilărie și fenomene de ordin emoțional sau comportamental. Astfel, am adunat din diverse studii următoarele efecte pe termen scurt și/ sau lung pe care le-ar putea avea bătaia asupra copiilor:

  • Emoții negative: rușine, depresie, anxietate (teamă de cei din jur, tendința de a se îngrijora din orice, atacuri de panică), furie, capacitate slabă de a-și regla propriile emoții (a le depăși, a le face mai puțin intense, a nu le permite să afecteze ceea ce faci etc.).
  • Simptome post-traumatice: amintiri, gânduri sau vise intruzive, nedorite, neplăcute, care sperie; evitarea lucrurilor care au legătură cu abuzul – pentru o descriere mai detaliată, accesați: https://www.paxonline.ro/?q=ce_este_ptsd )
  • Comportamente auto-distructive în adolescență: delicvență, sarcini premature, abandon școlar, abuz de substanțe, acte de violență, tulburări alimentare, tentative de suicid Retragere socială, izolare, învinovățire
  • Comportamente agresive față de ceilalți copii sau perpetuarea violenței în relațiile din perioada adultă – copilul este „modelat” de către adultul abuziv; împarte lumea în abuzatori și victime și se identifică cu părintele pentru a nu mai fi o victimă în viitor, devenind la rândul lui abuzator.
  • Adaptare socială deficitară: se atașează mai greu sau instabil de alți oameni (ex. parteneri romantici, prieteni, colegi etc.), manifestă neîncredere în intențiile bune ale celorlalți, are abilități scăzute de rezolvare a conflictelor, tinde să atragă abuz ulterior deoarece este instinctiv atras de oameni abuzivi care seamănă cu părintele abuziv.

Din fericire, nu orice copil abuzat fizic de către părinți va suferi de aceste efecte negative. Unii copii sunt într-adevăr mai rezistenți ca temperament înnăscut – dar cine pariază pe asta se joacă ruleta rusească cu personalitatea unui copil – iată cum bătaia rupe în bucăți Raiul copiilor!

Care este alternativa sănătoasă de a disciplina copii?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să înțelegem câteva reguli de aur referitoare la modelarea, schimbarea sau influențarea comportamentului. Pe scurt, pentru ca un adult să corecteze faptele unui copil, are la dispoziție o serie de tehnici. De multe ori, acestea nu sunt explicite: și adultul le învață, la rândul lui, din experiența proprie sau a celorlalți. Până acum am vorbit despre pedeapsă fizică și am văzut de ce, chiar dacă se obține complianța de moment a copilului, nu este cea mai bună variantă în educația copilului. Aproape la fel stau lucrurile și cu celelalte tipuri de pedeapsă: s-a demonstrat că abuzul verbal distruge imaginea și încrederea de sine a copilului și îl lasă cu răni adânci, care vor influența felul în care se va raporta la sine și ceilalți oameni, probabil pentru tot restul vieții.

Cea mai eficientă metodă de a disciplina este recompensând comportamentul dorit și ignorând sau penalizând comportamentul nedorit.

  • Recompensa = copilul primește ceva ce își dorește, atenție laudă, recunoaștere, afecțiune etc., în mod sistematic; totodată, înțelege ce trebuie să facă pentru a fi recompensat și ce comportamente nu îi aduc recompense sau sunt ignorate.
  • Penalizarea = copilului i se retrage ceva ce își dorește (obiect, mâncare – clasicul „nu mai primești desert” – activitate) sau atenția, în mod sistematic; el înțelege ce a dus la „pierderea” privilegiilor și care este alternativa așteptată și recompensată de adult. Penalizarea se impune ferm, dar blând, mereu într-o manieră justificată și proporțional cu fapta. Adultul demonstrează copilului că penalizarea nu înseamnă pierderea iubirii, a stimei sau a afecțiunii.

În concluzie, abuzul în copilărie poate avea valoarea reală a unei traume în traseul de viață a unui individ. Pentru mai multe detalii referitoare la traumă, reziliență și dezvoltare post-traumativă, vă invităm la evenimentul Psihoechilibru, „Cum ne reconstruim viața?”, marți de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților, sala 32. ( Eveniment Facebook – Cum ne reconstruim viața)

Pentru ajutor psihologic, psihoterapeuții de la Centrul Minții vă stau la dispoziție. Pentru programări trimiteți un email la centrul.mintii@minteforte.ro sau sunați la numărul de telefon  0743 568 525 .