Bridge for Mental Health Series – Part 7

English version below

Săptămânile trec cu o rapiditate parcă ireală, și așa am ajuns în cea de-a treia din cele patru. În acest punct putem zice că ne-am familiarizat cu activitatea organizației și cu unele din principiile ei. Am înțeles până acum că accentul cade pe libertatea fiecărui membru de a lua decizii în legătură cu propria viață, dar și cu implicarea în Hugarafl; că nu poți împuternici (empower) pe nimeni, poți doar să oferi spațiu și oportunități; că ‚aici nu vorbim despre boală, ci despre procesul de recuperare’, dar și că grupurile de sprijin pot avea efecte terapeutice mai puternice decât ne-am aștepta, cu atât mai mult cu cât sunt combinate cu libertatea de a da înapoi comunității prin împărtășirea propriilor pasiuni. Iar toate acestea se întâmplă într-un spațiu primitor, cu un living încăpător care invită la apropiere umană, interacțiune și deschidere.

Pe lângă ceea ce am înțeles despre organizația pe care o vizităm, am observat cu uimire multe diferențe între cele două țări, România și Islanda. Vremea este mai schimbătoare ca un cameleon care umblă pe un curcubeu. Dar asta nu-i oprește pe islandezi să iasă afară cu părul ud, chiar dacă în unele cazuri acesta le va ingheța. Iar dacă atât nu e de ajuns, consumul de inghețată pe stradă, acasă, de Crăciun, la întâlniri romantice e considerat un obicei aici, indiferent de anotimp. Vremea instabilă aduce cu ea și o grămadă de curcubeie minunate, la care de multe ori le vezi sursa în apă sau parcă pe munți. Dar nu umblă cameleoni pe ele.

Dar să revenim la săptămâna noastră. Ea a fost plină de întâmplări și activități relevante. Am început-o încă la training-ul de care vă povesteam săptămâna trecută, de unde ne-am întors luni. În timpul petrecut la Muntele Albastru, trăgând cu urechea, am auzit membri Hugarafl împărășind cu ceilalți participanți că ‚fiecare dintre noi contează în organizație, poți simți cu adevărat asta’ și că ‚suntem cu toții egali, iar acest lucru e rar’, afirmații care ne confirmă observațiile de până acum.

Am continuat săptămâna cu o marți planificatoare de evenimente pentru Ziua Internațională a Sănătății Mintale de pe 10 octombrie, iar apoi am mâncat cea mai bună supă din lume: Tex Mex, făcută la organizație, parte a unui nou obicei de a bucura comunitatea din Hugarafl și a-i aduce împreună.

Miercuri am participat la o întâlnire a Minților Tinere unde ne-am familiarizat cu modelul de recuperare PACE, într-un grup restrâns, și am avut onoarea de a oferi un nou atelier, de data aceasta pe subiectul empowerment-ului, astfel încât să putem testa cunoștințele pe care le-am acumulat. Am înțeles efectul pe care acesta l-a avut din impresiile participanților de la final, care au împărtășit că s-au simțit ‚inspirați să facă o faptă bună’ și l-au descris ca fiind ‚mai terapeutic decât s-au așteptat’. Am încheiat ziua cu o cină și petrecere islandeză înapoi la Muntele Albastru.

În următoarea zi am avut plăcerea de a avea o discuție cu una dintre cele mai pregătite persoane pe subiectul empowerment (care din păcate nu are o traducere concretă în limba română). Am aflat despre visurile Hugarafl, despre diferitele abordări din grupurile de suport și despre noile activități care urmează să se desfășoare. Apoi, am continut pe aceeași tema cu obișnuita sesiune de empowerment.

Vinerea ne-a întâmpinat cu o vizită la Drekaslóð, un NGO care oferă suport victimelor diferitor tipuri de abuzuri. Ne-au rămas în minte idei precum abuzul înseamnă un dezechilibru de putere;  și bărbații sunt abuzați, nu doar femeile; există multe tipuri de abuz și nu doar cele fizice sunt dureroase. Ne-am bucurat să aflăm de existența a astfel de organizații, înțelegând cât de necesare sunt.

O nouă invitație la faimosul Munte a apărut, unde am revenit cu plăcere, pentru a lua parte la incheierea oficială a trainingului cu o cină delicioasă și atmosferă plăcută.

 

La sfârșit de săptămână, norocul a fost de partea noastră, la fel și oamenii prietenoși și darnici, și astfel am avut parte de o serie de vizite în câteva din minunatele locuri ale Islandei, precum cascade mărețe, gheizere aburinde, un crater uriaș, un mini-Paradis și mulți cai strălucitori alergând cu pletele-n vânt pe pajiști infinite.

Realizăm încet-încet că sfârșitul experienței noastre aici se apropie și încercăm să profităm cât de mult putem de ultimele zile rămase cu acești oameni frumoși în această organizație-minune.

 


The weeks pass with a seemingly unreal rapidity, and so we are now in the third of the fourth of them. At this point we can say that we are familiar with the organization’s work and some of its principles. We have understood so far that the focus falls on the freedom of each member to make decisions about his own life, but also regarding to the involvement in Hugarafl; that you can not empower anybody, you can only offer space and opportunities; that here ‚we are not talking about the disease but about the recovery process’, and also that the support groups can have more powerful therapeutic effects than we would expect, all the more so as they are combined with the freedom to give back to the community through sharing of your own passions. And all this happens in a welcoming space, with a living room that invites to human proximity, interaction and openness.

Besides what we understood about the organization we are visiting, we have observed many differences between the two countries, Romania and Iceland. The weather is more changeable than a chameleon that walks on a rainbow. But that does not stop the Icelanders from getting out of their homes with wet hair, even if in some cases it will freeze. And if that’s not enough, eating ice-cream on the street, at home, at Christmas, at dates is considered a habit here, no matter the season.

But let’s get back to our week. It was filled with relevant events and activities. We started it at the training we’ve told you about last week, where we returned from on Monday. During the time spent at the Blue Mountain, we heard Hugarafl members sharing with the other participants how they feel about the organization: ‘Everybody in our organization matters – you can really feel that’ and ‚ ‘Everybody is equal, and this is very rare’, assertions which confirm our observations so far.

We continued the week with a planning event for the International Mental Health Day on October 10, and then we ate the best soup in the world: Tex Mex, made in the organization, part of a new habit of bringing joy and togetherness to the Hugarafl community.

On Wednesday, we attended a meeting of the Young Minds where we became familiar with the PACE Recovery Model, in a small group, and we had the honor of offering a new workshop, this time on the subject of empowerment, so we can test the knowledge we have accumulated. We understood the effect that he had based on the impressions of the participants, who shared that they’ve felt ‚inspired to do a good deed’ and described it as ‚more therapeutic than expected’. We ended the day with an Icelandic dinner and party back at the Blue Mountain.

The next day we had the pleasure of having a conversation with one of the most trained people on the subject of empowerment. We learned about Hugarafl’s dreams, about the different approaches in the support groups and the new activities to be carried out. Then we continued on the same topic with the usual empowerment session.

Friday welcomed us with a visit to Drekaslóð, an NGO that supports victims of various types of abuse. We left with ideas such as abuse means an imbalance of power; men are also abused, not just women; there are many types of abuse and not just physical ones are painful. We were happy to hear about the existence of such organizations, understanding how necessary they are.

A new invitation to the famous Mount appeared, where we happily went back to take part in the official end of the training celebrated with a delicious dinner and a pleasant atmosphere.

 

By the end of the week, luck was on our side, as did the friendly and cheerful people, and so we had a number of visits to some of Iceland’s wonderful places such as great waterfalls, steaming geysers, a huge crater, a mini-paradise and many brilliant horses running in the winds on endless meadows.

We now slowly realize that the end of our experience here is approaching and we try to take advantage of the last few days left with these beautiful people in this wonder-organization.

 

Agnes Mare

Ultimele articole