Dezvoltare prin escaladă

Dezvoltare prin escaladă

Vizează dezvoltarea emoţională și a abilităților sociale prin intermediul escaladei, într-un mediu non-formal.

Taberele se adresează mai ales celor care nu au mai încercat escalada, sau celor care – deși inițiați în acest sport – nu au avut ocazia să îl vadă ca pe o unealtă în dezvoltarea lor emoțională și personală.

Pe parcursul a 2 zile, participanții au ocazia să lucreze cu emoțiile și gândurile care îi limitează, să își descopere abilități și resurse pe care nu au avut ocazia să le folosească până acum. Activitățile de cățărat și de educație non-formală sunt concepute de cățărători cu experiență și psihologi ai Minte Forte astfel încât participanții să aibă parte de o experiență unică de dezvoltare.