Tipuri de psihoterapii

“Fiecare trăire reală reprezintă o întâlnire.” (Martin Buber)

A face sau a nu face psihoterapie?

Psihoterapia reprezintă vindecarea unei afecțiuni psihologice prin intermediul psihicului. Acest domeniu a apărut la începutul secolului al XX-lea. Se adresează persoanelor care suferă și au nevoie de sprijin într-un moment delicat al vietii lor. De asemenea, persoanele interesate de îmbunătățirea calității vieții pot avea și ele parte de psihoterapie.

Care sunt cele mai importante abordări psihoterapeutice?

Cele mai importante sunt abordările:

  1. psihodinamice
  2. umaniste
  3. cognitive
  4. sistemice
  5. postmoderniste
  6. terapiile feministe

1. Abordările psihodinamice includ curente precum cel freudian, jungian și adlerian.

Sigmund Freud propune o teorie a personalității, o filosofie a naturii umane și o metodă de psihoterapie care se centrează pe explorarea inconștientului ca și bază a comportamentului uman. Conform psihanalizei primii șase ani din viață sunt semnificativi pentru dezvoltarea ulterioară a întregii personalități.

Inițial discipol al lui Freud, Carl Gustav Jung dezvoltă ulterior propria concepție asupra omului. Jung privește psihicul fiind alcătuit din complexe si arhetipuri. Acestea din urmă sunt instanțe psihice prezente la toți oamenii și alcătuiesc inconștientul colectiv.

Modelul lui Alfred Adler presupune asumarea responsabilității comportamentului uman, găsirea unui înțeles al vieții și crearea propriului destin. Omul este văzut atât ca parte a societății în care trăiește, cât și ca un creator al acesteia. Terapia adleriană consideră că modul de raportare timpuriu al copilului cu mediul exterior reprezintă modelul folosit de acesta de-a lungul vieții.

Psihodrama apare ca reacție la curentele psihodinamice avându-l ca reprezentant pe Jacob Levy Moreno. Baza ei constă în asemănarea cu teatrul. Este o terapie de grup. Relațiile personale ale unui participant sunt puse în scenă prin intermediul celorlalți astfel încât să conștientizeze propriile roluri, trăiri, gânduri și gesturi. Prin punerea în joc a conflictului acesta se schimbă, ia o altă formă.

Tot ca reacție a abordărilor psihodinamice apare și hipnoza ericksoniana, avându-l ca reprezentant pe Milton H. Erickson. Prin intermediul sugestiei, pacientul ia parte la o transă în care este mai deschis către conținuturile venite dinspre inconștient. Întrebările, sugestiile, afirmațiile terapeutului ghidează proiecțiile pacientului cu scopul de a-i schimba acestuia comportamentul și relațiile pe care le stabilește cu ceilalți.

2. Abordările umaniste includ: Gestalt, terapia centrată pe persoană, terapia existențialistă și Analiza Tranzacțională (A.T.).

Fritz Perls, reprezentantul Gestalt-ului, se centrează pe integrarea atât a corpului, cât și a minții în prezent. Conștientizarea propriilor limite și a limitelor celuilalt reprezintă o modalitate de a intra în contact. Astfel, persoana tinde a deveni cât mai completă prin integrarea gândirii, sentimentelor și comportamentelor sale.

O altă abordare umanistă este terapia centrată pe persoană care-l are ca și reprezentant pe Carl Rogers. Acest tip de terapie este un exemplu de nondirectivitate, clientul fiind incurajat să-și respecte propriul ritm. Contextul relației terapeutice facilitează pacientului experimentarea sentimentelor care au fost inconștiente până în acel moment.

Terapia existențialistă, reprezentată de Victor Frankl, consideră că omul este înzestrat cu o voință care îl ajută să-și dea un sens propriei vieți. Această abordare se centrează pe a găsi un sens al vieții. Astfel, omul e responsabil de ceea ce este și de ceea ce alege să devină.

Analiza Tranzactională este atât un model de comunicare, cât și unul terapeutic. Eric Berne prin modelul său are în vedere creșterea autonomiei omului în relație cu el și cu ceilalți. Modelul este structurat pe trei stări ale eului: părinte, adult și copil. Comunicarea are loc de pe una din cele trei poziții și se face dintr-un anumit scenariu de viață creat încă din copilărie.

3. Abordările cognitiv comportamentale includ terapia cognitivă și terapia rațional emotivă.

Conform terapiei cognitiveB.F. Skinner vede comportamentul ca pe un produs al învățării. Oamenii sunt atât produsul, cât și creatorii mediului în care trăiesc. La baza terapiei cognitive stau studii științifice care sunt în continuă dezvoltare. Procesul învățării reprezintă soluția principalelor probleme de comportament.

Pe de altă parte, pentru Albert Ellis gândirea joacă rolul principal în personalitatea omului pentru că influențează comportamentul acestuia. Terapia rațional emotivă este un model aproape didactic, centrat asupra acțiunii care subliniază importanța gândirii și a sistemului de valori ca și cauze ale problemelor personale.

4. Abordările postmoderniste au numeroși reprezentanți, precum Insoo Kim Berg, Steve de Shazer, Michael White si David Epson. Constructivismul social, terapiile scurte centrate pe problemă și terapia narativă sunt abordări terapeutice ce consideră că nu există un adevăr absolut. Realitățile sunt construite social prin intermediul interacțiunilor umane. Terapeuții acestei orientări nu au rolul de experți ci mai degrabă de colaboratori sau consultanți. Clienții sunt experții propriilor vieți.

5. Abordările sistemice reprezentate de Murray Bowen, Carl Whitaker si Virginia Satir consideră că persoana este cel mai bine înțeleasă în relație cu membrii familieiDe asemenea, familia e văzută ca un sistem viu având propriile ei caracteristici. Astfel, acțiunile fiecărui membru al familiei vor genera schimbări în viața celorlalți. Omul este parte din diferite sisteme pe care le creează sau le influențează.

6. Terapiile feministe cu reprezentante de seamă, precum Jean Baker Miller, Carolyn Zerbe Enns si Oliva M. Espin ne atrag atentia asupra contextului social, politic și cultural. Acestea au la bază înțelegerea și conștientizarea opresiunii psihologice a femeilor, precum și constrângerile la care acestea sunt supuse din punct de vedere sociopoliticConform acestei abordari asteptările gen-rol influențează identitatea persoanei încă de la naștere și devin o amprentă semnificativă și în viața de adult. Psihoterapia s-a dezvoltat mult de-a lungul timpului, însă în momentul de față toate aceste curente tind să fie incluse într-o perspectivă integrativă. Multiculturalitatea, integrarea spiritualului sau a religiei intr-un proces terapeutic reprezintă adevărate provocări pentru acest domeniu pe viitor. În plus, indiferent de perspectiva asupra omului pe care o poate alege un terapeut, cea mai importantă unealtă pe care o are la îndemână este el însuși. Clientul este la rândul lui liber să-și aleagă terapeutul cu care reușește să stabilească o relație cât mai sănătoasă pentru el.

„Întâlnirea dintre 2 personalități este ca și contactul a 2 substanțe chimice: dacă are loc o reacție ambele se transformă.” (C.G. Jung)

Bibliografie:

Corey, Gerald, “Theory and Practice of Counseling and Psychotherapy”, Belmon, Thomson Brooks-Cole, 2009

Elkaim, Mony, “Ce psihoterapie să alegem?”, București, Editura Trei, 2007

Frankl, Viktor E., “Omul în căutarea sensului vieții”, București, Meteorpress, 2009

Moreno, Jacob Levy, “Povestea vieții mele”, București, Editura Trei, 2008

Stewart, Ian, “O nouă introducere în analiza tranzacțională”, Timișoara, Mirton, 2007

 

Material realizat de Alexandra-Ioana Lazu

Ultimele articole