Dezvoltare prin escaladă
Dezvoltare prin escaladă
Comparativ cu alte abordări ale procesului de autocunoaștere, în cadrul acestui program obstacolele și incertitudinile mediului natural vor deveni colaboratori utili în efortul de identificare și accesare a vulnerabilităților personale. De asemenea, activitățile de grup și ghidarea atentă pe tot parcursul programului vor sprijini reflecția și integrarea experiențelor pentru a favoriza schimbarea profundă și a dobândi noi resurse personale.
În cadrul acestui program, veți fi inițiați în tainele ascensiunii pe stâncă în deplină siguranță, alături de facilitatori experimentați care vor asigura toate echipamentele necesare.
De asemenea, pe lângă activitățile de grup, fiecare participant va beneficia de o sesiune individuală de mentorat pe parcursul programului.
Programul se adresează mai ales celor care nu au mai încercat escalada, sau celor care – deși inițiați în acest sport – nu au avut ocazia să îl vadă ca pe o unealtă de autocunoaștere și dezvoltare personală.
Pe parcursul a 2 zile, participanții au ocazia să lucreze cu emoțiile și gândurile care îi limitează, să își descopere abilități și resurse pe care nu au avut ocazia să le folosească până acum. Activitățile de cățărat și de educație non-formală sunt concepute de cățărători cu experiență și psihologi ai Minte Forte astfel încât participanții să aibă parte de o experiență unică de dezvoltare.
Echipa de proiect este formată din:
Dan Roșca – coordonator proiect, tehnician escaladă
Maria Ștefania Ionel – tehnician escaladă, psiholog
Paula Nuțaș – psiholog, trainer
Ovidiu Bogdan Talpoș – psiholog, trainer
Mara Neacșu – psiholog, mentor
Andreea Ionescu – psiholog, mentor
Mai multe detalii despre formatori puteți găsi aici.

VEZI GALERIA FOTO
VEZI GALERIA FOTO

VEZI GALERIA FOTO
VEZI GALERIA FOTO

1 (2)-min

9-min

13-min

15-min

43-min

10474398_1125562397460314_8278733278299987642_o-min

10929053_1125561747460379_3368731098558715603_o-min

11536501_1125563410793546_7987499436635246689_o-min

13608124_1005534502875800_615947082_n-min

13613397_1385478788135339_1961590304803005051_o-min

14258149_1446180185398532_2468166651117656225_o-min
