Procrastinarea

Ce este procrastinarea?

Termenul de „procrastinare” vine din latinescul  „prōcrastinātum”pro– („pentru”) și crastinus („ce ține de ziua de mâine”), şi se referă la a amâna nejustificat începerea unei acţiuni.

Exemplu

Un exemplu de amânare nejustificată (procrastinarea) este atunci când avem de predat un proiect important la şcoală sau la locul de muncă, dar ne apucăm de el numai când timpul aproape că s-a scurs, spunându-ne singuri că “de fapt lucrez mai bine sub presiunea timpului”, „mai este încă destul timp, îl termin repede”. Apoi găsim o mulţime de alte activităţi pe care să le facem şi care sunt mai puţin prioritare (deşi ar trebui şi ele facute): de la curăţenie în casă, până la petrecerea unui număr excesiv de ore pregătindu-ne pentru a ne apuca de proiect – ascuţindu-ne toate creioanele, curăţând biroul, făcând ordine în sertare, ascultând muzică relaxantă pentru a fi în formă maximă când ne vom apuca de lucru. Toate acestea până când se face prea târziu în ziua respectivă şi putem răsufla uşuraţi: „mă apuc mâine de proiect”! Iar mâine o luăm de la capăt.

Dacă pentru unii dintre noi descrierea de mai sus sună comic, pentru alţii este un portret destul de fidel al unei probleme de care încercăm să scăpăm deja de mult timp: faptul că suntem în stare să amânăm la infinit, sub diferite pretexte, tocmai acele activităţi care sunt prioritare sau importante şi ajungem să facem totul pe fugă şi incomplet. Toate acestea pentru ca mai apoi să ne simţim vinovaţi că nu ne-am apucat mai devreme, dar să repetăm aceeaşi poveste şi data viitoare.

Oamenii amână nejustificat diferite tipuri de îndatoriri sau activităţi pe care defapt le percep neplăcute, dificile sau prea importante: să zugrăvească pereţii casei, să dea un telefon jenant, să restituie un obiect împrumutat „deja de prea mult timp”, să se lase de fumat, să înceapă o cură de slăbire, să… scrie un articol despre amânarea nejustificată.

Numeroase studii au arătat o legătură semnificativă între procrastinare şi interiorizarea unor standarde sociale prea înalte (perfecţionism), perceperea unei capacităţi scăzute de a efectua corect activităţi din anumite domenii (autoeficacitate domeniu-specifică), precum şi o toleranţă scăzută la frustrare (emoţii negative).

Ce nu este procrastinarea?

  • Procrastinarea nu trebuie confundată cu „lenea”. Amânarea nejustificată a unei îndatoriri prioritare  poate să însemne de exemplu ca o persoană să aibă de dat un telefon important unor rude care sunt supărate pe ea, lucru destul de neplăcut dar foarte necesar şi poate chiar destul de urgent. Totuşi, persoana respectivă s-ar putea să se apuce „mai întâi” să facă ordine prin gospodărie, să repare piciorul de la un scăunel care s-a rupt de ceva vreme, să meargă la cumpărături – toate acţiuni care ar caracteriza un om cât se poate de harnic, însă toate cu scopul real de a mai amâna puţin momentul în care va trebui să le telefoneze rudelor. Orice facem care contribuie la amânarea unei îndatoriri prioritare (pentru care adesea avem chiar şi termen limită), înseamnă defapt a procrastina – uneori chiar şi preparativele excesive pentru a fi „cu adevarat pregătit” înainte de a iniţia acea activitate.
  • De asemenea, procrastinarea nu se referă la amânarea justificată şi utilă. A nu lua o decizie atunci când eşti mai tulburat şi mai nervos, şi a lăsa hotărârea pe a doua zi când mintea va fi mai limpede este un lucru cât se poate de bun. De asemenea, dacă amânăm pe a doua zi scrierea unui proiect pentru că am dormit doar două ore cu o noapte înainte şi ne fug ochii, aceasta este o amânare justificată, raţională, şi utilă pentru a obţine un produs de calitate. Desigur, cu condiţia să nu dormim intenţionat prea puţin nopţi la rând, ca să avem motiv să amânăm încă un pic scrierea proiectului.

Care este mecanismul din spatele amânării nejustificate?

Procrastinarea este o îmbinare specifică de emoţii, gânduri şi acţiuni care adesea ajunge să creeaze un cerc vicios.

Ȋn esenţă, totul începe când ne gândim că avem de făcut o anumită activitate prioritară şi simţim o stare de disconfort: fie acea activitate este neplăcută pentru noi, fie este plictisitoare, fie considerăm că valoarea noastră ca persoană ar putea fi reflectată în foarte mare măsură de acea activitate (ceea ce generează teamă), fie ni se pare prea complexă. Acesta este punctul în care persoanele care obişnuiesc să evite disconfortul psihic cedează tentaţiei de a amâna acea activitate, „măcar puţin”, sub diferite pretexte cât se poate de plauzibile: „nu mă simt pregătit, dar mâine voi fi”, „mai trebuie încă să mă documentez, nu pot începe acum”, „astăzi mă simt slăbit, trebuie să am avânt/ chef ca să iasă bine”, „mai am şi alte lucruri de făcut, mai bine scap întâi de toate celelalte griji, ca să mă pot dedica apoi în totalitate”. Desigur, sunt şi persoanele care aplică filosofia „mai bine acum şi să scap o dată, dacă tot e ceva care nu-mi place sau mă sperie”, dar ei nu fac obiectul acestui articol, deşi reflectă  punctul în care ne-am dori să ajungem toţi aceia dintre noi care amânăm nejustificat şi excesiv. După ce amânăm de câteva ori, e posibil să spunem „oricum e prea târziu, a trecut momentul în care trebuia să fac asta”, ceea ce ne va încuraja să tărăgănăm şi de acum înainte acea activitate. Dar dacă avem de-a face cu un termen limită (ca în cazul plăţii facturilor sau al predării proiectelor), la un moment dat, „în al doisprezecelea ceas”, va trebui să ne apucăm şi de acel lucru pe care l-am tot amânat. Dar nu întârzia să cumperi eseul tău de la profesioniști https://writingessayeast.com/, te va ajuta să obții o notă mare pentru munca ta. Din păcate, de cele mai multe ori, reuşim totuşi să obţinem un produs „bunicel”, chiar dacă l-am facut în grabă şi incomplet, ceea ce defapt ne va ajuta să trecem mai uşor peste sentimentele de vinovăţie („de ce nu m-am apucat din timp?”) şi ne va sugera indirect că… „merge şi aşa, deci de ce să nu o fac şi data viitoare?”

Astfel ajungem unii dintre noi adevăraţi „experţi” (deşi mai potrivit ar fi „sclavi”) în a amâna orice lucru care ne-ar putea indispune într-un mod sau altul, „auto-cocoloşindu-ne” şi considerându-ne defapt fiinţe tot mai slabe şi mai incompetente. Culmea ironiei, e posibil să ne dăm seama într-o zi de faptul că  amânăm până şi eradicarea acestui obicei prost de a amâna nejustificat.

Cum scăpăm de obiceiul de a amâna toate îndatoririle neplăcute?

Regula de aur atunci când ne dorim să eradicăm procrastinarea este să nu ne mai propunem mereu să ne simţim confortabil şi să facem paşii necesari schimbării, oricât de incomod ar fi.

Iată câteva „ponturi” care v-ar putea ajuta să nu mai amânaţi nejustificat:

  1. Deveniţi un fin observator al propriului comportament: învăţaţi să detectaţi momentul în care vă simţiţi tentat să amânaţi o îndatorire şi întrebaţi-vă obiectiv dacă amânarea ar fi cu adevărat utilă pe termen lung, sau dacă ar fi doar o încercare de a evita măcar o vreme o senzaţie neplăcută (jenă, teamă de eşec, efort). Observaţi-vă gândurile şi învăţaţi să recunoaşteţi „scuzele” oferite de procrastinare: „mai bine mai târziu”, „nu mă simt chiar pregătit”.
  2. Propuneţi-vă scopuri clare, specifice, realiste şi uşor de măsurat/ cuantificat. „Să nu mai amân atât de mult” este un scop formulat prea vag şi nu veţi şti când l-aţi atins. „Să scriu cinci rânduri din acest articol până la ora 3” este un obiectiv suficient de specific şi de realizabil.
  3. Fragmentaţi în „bucăţele” cât mai mici ceea ce trebuie să faceţi. Orice proiect sau activitate, oricât de complexe, poate fi împărţite în paşi mărunţi. Apoi vă puteţi uita la fiecare pas în parte, care va fi mai puţin înspăimântător decât „mamutul” iniţial.
  4. Faceţi o listă cu lucrurile prioritare pe care le tot amânaţi şi tăiaţi-le de pe listă pe măsură ce le rezolvaţi – acest lucru va constitui o satisfacţie în sine şi vă va oferi o imagine a progresului făcut.
  5. Utilizaţi planuri de tip „5 minute”: luaţi hotărârea să desfăşuraţi activitatea pe care aţi tot amânat-o doar pentru 5 minute, iar după aceea puteţi hotărâ dacă vă luaţi angajamentul pentru alte 5 minute sau nu. Uneori cel mai greu lucru este să te apuci de ceva, de aceea această metodă e adesea utilă. Atenţie! Trebuie să fie totuşi 5 minute „cinstite”, în care chiar faceţi ceea ce v-aţi propus, nu „tatonări de teren” sau „pregătirea materialelor de lucru” (pentru că asta înseamnă tot amânare)!
  6. Aplicaţi strategia „fă acel lucru exact atunci când îţi trece prima oară prin minte”. Desigur că e dificil, dar puteţi să vă „antrenaţi” întâi cu lucruri mărunte, ca mai apoi să „atacaţi” astfel fiecare îndatorire neplăcută pe care vă simţiţi tentat să o amânaţi. Până la urmă, a vă spune că poate mai încolo acel lucru va fi mai plăcut/ mai uşor înseamnă să vă minţiţi singur.
  7. Faceţi o înţelegere scrisă cu dvs. înşivă, asemănătoare unui contract. Specificaţi în el ce recompense şi ce pedepse vă veţi acorda pentru o serie de obiective clare, specifice, realizabile şi uşor de măsurat.
  8. Luaţi-vă angajamentul de a vă schimba de faţă cu nişte prieteni sau alte pesoane de nădejde. Explicaţi-le în detaliu ce anume doriţi să realizaţi – ei vor putea să vă impulsioneze şi să vă „verifice” dacă vă ţineţi de promisiuni când va fi nevoie.

Mult succes în a nu mai amâna fără motiv just! E greu, dar cu siguranţă merită!

Bibliografie:

“Understanding procrastination” – Academic Skills Center, California Polytechnic State University, San Obispo, California. Knauss, William, ”Beat Procrastination Now”, din Bill Knaus, The Procrastination Workbook. New Harbinger. 2002.

Flett et al. (1992), ”Components of perfectionism and procrastination in college students”, Social Behavior and Personality, vol. 20, nr. 2, pp. 85-94.

Milgram, Sroloff & Rosenbaum (1988), ”The procrastination of everyday life”, Journal of Research in Personality, nr. 22, pp. 197-212. Wolters, Ch. A. (2003). Understanding procrastination from a self-regulated learning perspective. Journal of Educational Psychology, vol. 93, nr. 1, pp. 179-187.