Cinemateca

Portfolio List

Cinemateca Minte Forte

„Proiecțiile schimbă lumea în replica propriei fețe necunoscute…” Carl Jung

 

La fel ca și cărțile, filmele ne oferă perspectivă asupra vieților diferitor personaje, ne permit să înțelegem și să empatizăm cu diferite experiențe și să învățăm din modul în care acestea sunt gestionate.

 

În Cinemateca Minte Forte aducem lunar o proiecție de film care să ne introducă în universul unei experiențe de viață relevante pentru sănătatea mintală. După fiecare, ne lansăm într-o discuție moderată de un psiholog, care să ne ajute în procesarea și integrarea informațiilor și poveștii vizionate. De asemenea, ne dorim ca în discuțiile de după filme să aducem mai multă conștientizare și informare în privința subiectului abordat, în așa fel încât la finalul evenimentului să plecăm cu mai multe resurse.

 

Cinemateca Minte Forte a început în octombrie 2022, în cuibul Minte Forte de pe Calea Dorobanților și s-a bucurat de un public din ce în ce mai numeros. În sezonul al doilea am ieșit în comunitate și, cu sprijinul celor de la Insomnia Cafe&Bistro care ne-au găzduit și încă ne găzduiesc, reușim să ne întâlnim cu un public tot mai divers.

 

În sezonul octombrie 2022 – iunie 2023, aproximativ 50 de persoane ne-au trecut pragul, iar în prima parte a sezonului al doilea, între septembrie 2023 și decembrie 2023, aproximativ 70 de persoane s-au întâlnit cu noi la cafeneaua Insomnia. Cei care ne-au fost alături la proiecții au participat la discuții despre subiecte precum: divorțul și gestionarea dinamicii familiale în mijlocul lui, conflicte și comunicare în cuplu, dinamici în familiile non-tradiționale, elemente care pot să o perturbe dinamica unei familii, depresia, căutarea identității, gestionarea unui diagnostic de boală terminală, cum păstrăm bucuria și spontaneitatea copilăriei la vârsta adultă, presiunile adolescenței, suicid, nevoia de a fi văzut, violență împotriva femeilor și recunoștință.

Am stabilit deja programul pentru restul sezonului al doilea, ne poți urmări pe Facebook sau pe site pentru a afla filmul și subiectul discuției din fiecare lună!