Faţă în faţă cu doliul

by Admin, 01/10/2015

Luna aceasta, în data de 23 septembrie, Minte Forte a oferit, în cadrul proiectului Psihoechilibru, un nou eveniment pentru comunitatea clujeană. Este vorba despre prelegerea “Faţă în faţă cu doliul”, susţinută de psihoterapeutul Ariadna Mancaş, prin intermediul căreia ne-am îndreptat atenţia către subiectul delicat, dar însemnat, al doliului. Comunicarea cu cei prezenţi în public a fost una deschisă, iar liniile principale pe care s-a focalizat discuția sunt prezentate în cele ce urmează.

Ce este doliul?

Doliul implică o reacție emoțională, mentală, socială și comportamentală care poate apărea în urma unor diferite pierderi. Mai concret, cea mai cunoscută situație în care apare doliul este legată de moartea unei persoane dragi, însă această reacţie poate apărea și odată cu pierderea unui obiect drag, ruperea unei relații (persoana fiind încă în viață, dar inaccesibilă), pierderea unui loc de muncă sau înrăutăţirea stării de sănătate.

Cum gestionăm doliul?

  • Ai grijă de tine: deși în perioada aceasta durerea poate fi atât de puternică încât ajungem să ne neglijăm voit sau ne-voit, este foarte important să avem grijă de nevoile primare. Cum putem face asta? Încercând să dormim suficient, să mâncăm, să avem o igienă regulată, toate acestea fiind importante inclusiv pentru psihic, putând astfel face față mai bine situației.
  • Implică-te în exerciții fizice: sportul ajută la detensionare, previne depresia și ne ajută să ne stabilizăm emoțional.
  • Întâlnește-te cu prietenii (chiar și numai puțin), întrucât discutând cu ei și acceptându-le ajutorul putem ajunge să înțelegem mai ușor cele întâmplate.
  • Cere/acceptă ajutorul celor din jur: chiar dacă acest lucru poate fi dificil, în asemenea situații e încurajat să ne purtăm poverile unii altora.
  • Fii atent/ă la limitele tale întrucât dacă o situație este prea dureroasă este în regulă să te retragi și să le spui celorlalți când simţi că nu mai poți face faţă.
  • Observă cu atenție lumea din jurul tău (fii atent/ă la senzații fizice): încă ne mai putem bucura de viață, de gustul unei mâncări bune sau de frumusețea unui asfințit de soare.
  • Învață ceva nou: după o vreme durerea poate să aibă o intensitate mai mică, putând să ne concentrăm atenţia pe realizarea a ceva diferit şi/sau nou. În felul acesta durerea chiar poate să treacă pe un plan secund.
  • Alătură-te unui grup de suport în care să poţi împărtăși experiența ta și să o auzi pe a altora.
  • Ajută-i pe alții: De ce? Pentru a putea îndepărta focusul de pe noi înșine. Ulterior acest lucru ne poate face să ne simțim mai împăcaţi.
  • Permite spiritualității să-ţi fie sprijin (însă doar dacă este importantă pentru tine), întrucât astfel de momente pot ridica întrebări existențiale și spirituale profunde.

Cum putem ajuta o persoană aflată în doliu?

  • Ascult-o: acest lucru poate însemna mult, mai ales pentru că persoana care a suferit pierderea poate resimţi un amalgam de trăiri interioare, iar eliberarea prin intermediul comunicării poate fi benefică.
  • Nu trebuie să spui ceva neapărat, simpla prezenţă este uneori suficientă.
  • Oferă ajutor în mod practic și specific: persoanei suferinde s-ar putea să-i fie dificil să se concentreze și să știe de ce are de nevoie, drept pentru care este bine să observăm noi și să o ajutăm în mod pragmatic, precum în cazul chestiunilor casnice cotidiene sau în îngrijirea copiilor şi a familiei, etc.
  • Nu trebuie să găsești un antidot: să nu căutăm metode prin care să distragem persoana îndoliată de la durere, ci să-i arătăm că înțelegem și acceptăm starea și perioada în care se află.
  • Menține contactul: dacă persoana se va izola o perioadă, e bine să continuăm să-i arătăm că-i suntem alături, chiar dacă aceasta nu va răspunde imediat semnalelor noastre.

Aspectele prezentate mai sus sunt linii generale după care ne putem ghida, însă trebuie să ținem cont de faptul că fiecare este unic și gestionează pierderile în mod diferit, că nu există o prescripție.

Unde găsim ajutor și sprijin în astfel de situații?

Minte Forte – Centrul Minții

centrul.mintii@minteforte.ro sau la numărul de telefon 0743 568 525
www.minteforte.ro
www.existaviatadupadoliu.ro

Dacă o persoană prezintă pericol de sinucidere apelați serviciul de urgență 112 !

Material realizat de Liana Cucu, voluntar Minte Forte