Brain Awareness Week
În perioada 10-16 martie 2014, în Cluj-Napoca se celebrează cea de-a nouăsprezecea ediție mondială a Săptămânii de Conștientizare a Creierului (Brain Awareness Week, BAW).
Organizația Minte Forte, ca partener în implementarea acestui proiect, vă invită:
Să luați parte la
- prelegeri interesante
- demonstrații realizate pe platformele de cercetare din cadrul Institutului de Psihoterapie
- proiecții video urmate de discuții interactive
- expoziție de postere
Pentru a afla
- explicații și mituri despre structura și funcționarea creierului
- informații despre cercetările științifice și a progreselor în diagnosticul, tratamentul și prevenția afecțiunilor creierului
- cum ne menținem creierul sănătos
- cum este influențat creierul de somn.
Evenimentul este organizat de Platforma SkyRA de Imagistică Avansată – RMNf/EEG – în Neuroștiințele Cognitive Clinice din cadrul International Institute for the Advanced Studies of Psychoterapy and Applied Mental Health, „spin-off” academic al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea Babeș-Bolyai, în colaborare cu organizația non-profit Minte Forte.
Sprijinul financiar vine din partea The Dana Foundation și The European Dana Alliance for the Brain prin Federation of European Neurosciences Societies.
