A 5-a prelegere a Săptămânii Sănătății Mintale a fost susținută de către Lect. Univ. Dr. Anca Simionca pe tema schimbărilor sociale provocate de pandemie.
În prezentare, Anca ne-a vorbit despre două mari aspecte ale pandemiei, care ne preocupă din perspectiva socială: modul în care pandemia ne-a afectat diferit în funcție de statutul social și modalitățile în care oamenii și-au mobilizat resursele pentru a face față acestor schimbări.
Pe parcursul prezentării am înțeles cum diferitele privilegii pe care le avem (venit, acces la protecție socială, gen, categorie socio-profesională, etc.) ne protejează și ne vulnerabilizează diferit în fața acestei crize pandemice. În România, și nu numai, cele mai afectate categorii sociale sunt oamenii străzii, femeile și persoanele care aparțin unei categorii etnice minoritare. Oamenii cărora le lipsesc resursele de bază pentru existență (apă, acoperiș deasupra capului, etc.) au fost și sunt cele mai expuși în această perioadă. De asemenea, statisticile arată că femeile ocupă cel mai mare procentaj în pierderea locurilor de muncă, ele fiind și cele care preiau majoritatea responsabilităților din casă. Mai mult, incidența violenței domestice împotriva femeilor a crescut tulburător în perioada pandemiei. Privind persoanele minoritare, tindem să credem că este vina lor că nu se descurcă mai bine în această perioadă (și nu numai), pe când realitatea ne spune că există o diferență clară și în accesul la resurse și oportunități. Frica și panica induse în această perioadă au adâncit neîncrederea și suspiciunea dintre diferite grupuri (vaccinații versus nevaccinații, persoanele cu resurse versus cele fără adăpost, etc).
În același timp, în aceste condiții dificile, s-au concretizat multe inițiative de solidaritate și supraviețuire. Multe asociații și instituții au oferit, în forme diverse, ajutor vârstnicilor și celor care nu se puteau deplasa pentru resurse. În Cluj-Napoca, campaniile precum cele ale asociației Beard Brothers au adus un real impact și ajutor persoanelor vulnerabile. Alt exemplu care merită a fi amintit, căci este mai puțin vizibil, include inițiativele pornite de către angajatori în a ajuta angajații părinți prin susținerea unor cursuri pentru copiii lor. Totodată, pandemia ne oferă ocazia de a regândi sistemul educațional și de a alege soluții incluzive pe termen lung, care respectă dreptul la egalitatea de șanse.
Pe parcursul prezentării mai multe întrebări și-au făcut locul în mintea noastră: Cum pot eu, ca membru al comunității, să depășesc polarizarea creată pentru a avea o perspectivă mai largă asupra situației sociale? Oare ceilalți oameni cum fac față acestei perioade?
Articol redactat de Melania Moldovan, membră Minte Forte