Dependența de jocuri de noroc

Să înțelegem problema

Dependența de jocuri de noroc este impulsul de a juca, în ciuda consecințelor negative. Problema poate duce la distrugerea relațiilor, la pierderea serviciului și la catastrofă financiară. Îl poate determina pe cel afectat să facă lucruri de care nu se credea în stare: să fure bani sau să joace banii copiilor. Situația poate părea fără ieșire, dar în realitate dependența este vindecabilă. Dacă cel afectat de dependența de jocuri este pregătit să admită că are o problemă și să ceară ajutor, poate depăși această problemă și poate deveni din nou stăpân pe viața sa.

Jucătorii compulsivi au o problemă cu controlul impulsului. Ei nu-și pot controla impulsul de a juca, nici atunci când îi rănesc pe cei dragi sau chiar pe sine. Nu se pot gândi la nimic altceva decât la jucat, indiferent de consecințe. Jucătorii compulsivi continuă să joace indiferent dacă pierd sau câștigă, dacă sunt plini de bani sau faliți, fericiți sau deprimați. Chiar atunci când știu că nu au șanse, sau când știu că nu-și mai pot permite să piardă, jucătorii compulsivi nu pot sta departe de joc.

Există și cei care au o problemă cu jocurile de noroc, fără a pierde însă total controlul. Problema cu jocurile de noroc este atunci când jocurile intră în conflict cu viața cotidiană.

Mit și realitate despre dependența de jocuri de noroc

  • Mit: Persoana nu are o problemă cu jocurile de noroc dacă sunt zile când se poate abține.
  • Realitate: Cineva care are o problemă cu jocurile de noroc poate fi un jucător frecvent sau unul sporadic. Jocurile de noroc sunt o problemă atunci când cauzează probleme. Acesta este criteriul.
  • Mit: Persoana nu are o problemă cu jocurile dacă îi permite buzunarul să piardă.
  • Realitate: Problemele cauzate de jocurile de noroc nu sunt doar de natură financiară. Petrecerea excesivă a timpului jucând poate duce la înrăutățirea relațiilor cu partenerul și cu prietenii.
  • Mit: Uneori vinovați pentru dependența de jocuri sunt partenerii.
  • Realitate: Cei care au probleme cu jocurile de noroc își raționalizează adesea comportamentul: acuzându-i pe alții evită asumarea responsabilității.
  • Mit: Dacă cineva apropiat a acumulat o datorie majoră, îl putem ajuta plătindu-i din datorie
  • Realitate: Soluțiile rapide de salvare a situației pot părea uneori cea mai bună idee. Însă a-l scoate pe dependentul de jocuri din datorii poate de fapt să înrăutățească lucrurile și mai mult, pentru că îl ajutăm astfel să poată continua.

Factori de risc

Trăirile neplăcute precum stresul, depresia, singurătatea, frica și anxietatea pot declanșa sau înrăutăți dependența de jocuri de noroc. După o zi stresantă la serviciu sau după o ceartă cu partenerul ori cu un coleg, o seară la sala de jocuri poate părea un mod foarte atractiv de relaxare.

Pentru mulți oameni, un aspect important al renunțării la jocurile de noroc este găsirea unor alternative de gestionare a acestor stări neplăcute. Deoarece atunci când jocurile de noroc au încetat, senzațiile neplăcute și dureroase care îi împinseseră odinioară la jocuri de noroc, sunt tot acolo. Așa că e important să ne gândim ce vom face cu situațiile stresante și iritările zilnice care ne împing de obicei la jocuri de noroc.

Semne și simptome

Dependența de jocuri de noroc este discretă, nu are semne sau simptome fizice cum au dependențele de droguri sau de alcool. Cei afectați de obicei neagă sau minimalizează problema. De multe ori se retrag de lângă cei dragi, se strecoară afară și ascund unde au fost și ce au făcut.

Ai putea avea o problemă cu jocurile de noroc dacă:

  • Simți nevoia să ascunzi cât și când joci. Poate joci în secret sau ascunzi cât de mult ai jucat de fapt, considerând că ceilalți nu ar înțelege sau sperând că îi vei suprinde cu marele câștig.
  • Nu reușești destul de bine să controlezi cât joci. Odată ce ai început să joci, te poți ridica să pleci? Sau stai să joci până ai cheltuit ultimul ban, în speranța că în ultima clipă îți vei reveni?
  • Joci chiar și când nu ai bani. Semnul de alarmă este atunci când devii tot mai preocupat să recuperezi ce ai pierdut: joci până ai pierdut ultimul ban, iar apoi treci să joci banii pe care nu-i ai (banii pentru facturile de utilități sau de pe carduri de credit). Poți ajunge în situația de a împrumuta sau chiar a fura ca să ai bani de jucat. E un cerc vicios. Poți crede sincer că mizând mai mult îți crești șansele de a recupera pierderile. În realitate, acest lucru nu face decât să te adâncească și mai mult în prăpastie.
  • Familia și prietenii își fac griji pentru tine. Negarea face ca problema cu jocurile de noroc să continue. Dacă prietenii și familia își fac griji pentru tine, ascultă-i. Fii atent cum jocurile îți afectează viața.

Ce faci când ai o problemă cu jocurile de noroc?

Fiecare jucător dependent este unic și are nevoie de un program de recuperare special conceput pentru el. Ce a mers pentru cineva nu va merge neapărat și pentru tine. Cel mai important pas în tratament este să realizezi că ai o problemă. E nevoie de curaj și tărie să faci pasul, mai ales dacă ai pierdut mulți bani și ai compromis sau deteriorat relații pe parcurs. Nu dispera și nu încerca să treci singur prin asta. Mulți alții au fost ca tine și au reușit să se oprească. Dependența de jocuri de noroc nu e niciodată ușor de depășit. Dar refacerea este posibilă dacă te ții de tratament și cauți ajutor.

Jucătorii anonimi este un program de recuperare conceput după modelul Alcoolicii Anonimi. Punctul cheie al acestui program în 12 pași este alegerea unui sponsor, adică a unui fost jucător dependent, care are timpul și experiența necesare și care pot oferi ghidaj și suport de neprețuit.

Terapia cognitiv-comportamentală pentru dependența de jocuri se concentrează pe modificarea comportamentului și gândurilor. Te învață cum să lupți cu impulsul de a juca, ce să faci cu stările neplăcute, cum să rezolvi problemele financiare, de serviciu și de relație cauzate de această dependență. Scopul tratamentului este refacerea conexiunilor din mintea dependentă, astfel încât să poți vedea lucurile într-un fel diferit. Vezi și articolul Tipuri de psihoterapii.

A merge la un terapeut nu înseamnă că ești slab și nu-ți poți rezolva problemele. Terapia este pentru oameni suficient de inteligenți ca să-și dea seama că au nevoie de ajutor. Terapia îți poate da instrumentele și sprijinul pentru restructurarea gândirii, care va dura toată viața. Terapeuții te vor asculta, nu te vor judeca, și vor păstra confidențialitatea totală. Vezi și articolul La psihoterapeut.

Așa cum probabil știi deja, a te lăsa de jocuri de noroc este relativ ușor. A nu te apuca din nou e adevărata provocare. Acest lucru este posibil dacă te înconjori de oameni pentru care contezi, dacă eviți contextele ispititoare, dacă lași pe altcineva să-ți controleze banii (cel puțin la început) și găsești activități palpitante și plăcute cu care să înlocuiești jocurile de noroc.

Schimbarea stilului de viață și alegeri mai sănătoase

O cale de a te opri din jucat este să analizezi ce a determinat apariția nevoii de a juca, să îndepărtezi acele elemente din viața ta și să faci alegeri mai sănătoase. În plus:

  • Înainte de a trece la joc, există un moment în care iei decizia de a juca. Dacă simți impulsul de a juca: oprește-te și sună pe cineva, gândește-te care pot fi consecințele, alungă jocul din gând și găsește altceva de făcut imediat.
  • Nu poți juca dacă nu ai bani. Scapă de cărțile de credit, lasă pe altcineva să se ocupe de finanțele tale, cere băncii să facă plăți automate din contul tău și ia la tine doar o cantitate limitată de bani.
  • Dacă nu ai timp, nu joci. Programează-ți activități atractive de recreere care să nu aibă nimic de-a face cu jocurile de noroc, relaxează-te și programează ieșiri cu familia.
  • Evită mediile sau locurile care prezintă tentații. Cere-le celor care găzduiesc jocuri de noroc să îți restricționeze accesul pentru că ai o problemă cu jocurile.

Alternative pentru jocurile de noroc

Rezistența departe de jocurile de noroc depinde foarte mult de motivele pentru care te apucaseși inițial să joci. Când renunți la jocuri, motivele precum depresia, singurătatea sau plictiseala reapar, așa că pentru a rămâne departe de jocuri e nevoie să rezolvi aceste probleme. Există comportamente alternative care pot substitui jocul. Iată câteva exemple:

  • Motivul pentru care joci: Nevoia de ceva palpitant, de adrenalină
  • Alternativa: Sport sau un hobby incitant, cum ar fi ciclism pe munte, alpinism sau karting
  • Motivul pentru care joci: Pentru socializare, ca să-ți depășești timiditatea
  • Alternativa: Consiliere, înscriere la cursuri de vorbit public, alăturarea la un grup social
  • Motivul pentru care joci: Pentru a atenua niște stări neplăcute, ca să nu te mai gândești la probleme
  • Alternativa: Terapie
  • Motivul pentru care joci: Plictiseală sau singurătate
  • Alternativa: Găsește ceva de care ești pasionat, cum ar fi artă, muzică, sport sau cărți, apoi găsește pe alții cu aceleași interese.
  • Motivul pentru care joci: Relaxare după o zi stresantă
  • Alternativa: 15 minute de exerciții fizice în fiecare zi pot elibera stresul. Poți încerca și respirații adânci, meditație ori masaj.
  • Motivul pentru care joci: Rezolvarea problemelor cu banii
  • Alternativa: Şansele de câștig la jocurile de noroc sunt în defavoarea ta, astfel că ești mai avantajat dacă te adresezi unui consilier de credite.

Strategii de evitare a recăderii

E normal să simți impulsul de a juca, dar amintește-ți că pe măsură ce îți construiești un sistem de alegeri mai sănătoase și îți asiguri o rețea socială de suport, îți va fi tot mai ușor să reziști tentațiilor. Următoarele strategii pot fi de ajutor:

  • Cere ajutor. Sună pe cineva de încredere din familie, întâlnește-te cu un prieten la o cafea sau mergi la întâlnirile grupurilor de suport pentru cazuri de dependență.
  • Fă altceva. Distrage-te cu o altă activitate: fă curat în casă, mergi la sala de gimnastică sau uită-te la un film.
  • Amână jocul. Spune-ți că mai amâni 5 minute, 15 minute sau o oră – atât cât crezi că poți rezista. Pe măsură ce amâni, impulsul de a juca poate trece sau poate deveni suficient de slab încât să-i reziști.
  • Privește realitatea. Închide ochii și încercă să vezi cu ochii minții ce se va întâmpla dacă cedezi din nou impulsului de a juca. Gândește-te cum te vei simți după ce ai pierdut toți banii și ți-ai dezamăgit din nou familia și prietenii.

Dacă nu reușești să  reziști, nu fi prea dur cu tine însuți și nu folosi asta ca o scuză să renunți de tot la luptă. Poate vei mai aluneca uneori, dar important este să înveți din greșeli și să continui să lucrezi cu tine pentru recuperare.

 

Material realizat de Simona Iordăchescu, colaboratoare Minte Forte