Ce este tulburarea de personalitate dependentă (TPD)?
Tulburarea de personalitate dependentă este una dintre cele mai comune probleme de personalitate și din nefericire predispune și pentru alte afecțiuni psihologice. O persoană cu tulburare de personalitate dependentă:
- are nevoie în permanență ca cineva să aibă grijă de ea,
- pentru a se asigura de asta, se va ”agăța” de personele din jur,
- este foarte speriată la gândul că va fi abandonată sau lăsătă singură și
- are aceste trăsături de foarte mult timp (de când se știe) și le manifestă în toate situațiile de viață (în special în relații interpersonale).
Pentru a înțelege cum se comportă, ce gândește, cum reacționează și cum arată lumea pentru o personalitate dependentă, vom lua pe rând fiecare dintre aceste caracteristici și le vom discuta în detaliu, cu exemple.
- Nevoia permanentă de grijă
O persoană cu TPD consideră că nu este în stare să ia propriile decizii pentru viața sa, așa că va căuta mereu asigurări, sfaturi și reasigurări din partea celor apropiați pentru a putea să facă alegeri relevante pentru prezentul sau viitorul personal (ex. „Ce facultate să urmez?”, „Ce apartament să cumpăr?”, „Cu ce să mă îmbrac mâine?”, „E bine ceea ce fac?”). Se vede ca fiind incapabilă să se descurce în mod autonom, fără ajutorul celorlalți, începând de la lucruri simple până la situații complicate. Din această cauză va părea pasivă și neajutorată și va încerca să îi determine pe ceilalți să preia responsabilitatea unei alegeri sau a unui comportament care o privește. Persoanele cu TPD nu au inițiativă și se feresc să facă lucrurile pe cont propriu: nu pentru că sunt leneșe sau nemotivate, ci pentru că nu cred că „sunt în stare”, nu se consideră destul de apte și nu au încredere în judecata lor.
Exemplu: Maria a terminat facultatea și ar vrea să se angajaze, însă nu crede că ar reuși să își găsească un loc de muncă. De unde să înceapă să caute? Ce să caute? Se consultă de mult timp cu părinții ei, iar într-un final tatăl ei îi propune să se angajeze pe post de secretară la firma lui. Maria este mulțumită de această variantă, chiar dacă a terminat Dreptul. Ea se gândește: „Oricum nu mi-aș găsi nimic altceva, iar dacă tata a propus asta, sunt singură că e cea mai bună variantă!”
- Dependența de cei din jur
Dacă ne spunem nouă înșine că nu suntem în stare să ne descurcăm în mediul nostru, atunci vom cere constant asigurări și ajutor și vom dori ca ceilalți să preia inițiativa și responsabillitatea pentru lucruri care ne privesc, așa cum am discutat mai sus. În aceste condiții, ideea de a rămâne fără persoanele care contează în viața noastră și ne îndeplinesc (măcar parțial) aceste nevoi ar părea terifiantă, înfricoșătoare, catastrofică. Acesta este raționamentul care determină o persoană cu TPD să facă tot posibilul pentru a „face pe plac” celor din jur, pentru a obține grija de care are atât de multă nevoie. Din această cauză, se va oferi să facă orice, inclusiv lucruri neplăcute (ex. să preia toate treburile casnice, să se sacrifice, să accepte să fie umilită) și va evita să fie în dezacord cu ceilalți (ex. să exprime o opinie opusă, să rostească un punct de vedere contradictoriu într-o discuție). Datorită dependeței lor, persoanele cu TPD pot ajunge uneori să fie abuzate, controlate și manipulate de către cei care le intuiesc vulnerabilitățile și vor să le exploateze.
Exemplu: Andrei vrea să fie plăcut de toată lumea. Se gândește că e normal să facă unele sacrificii pentru ca cei din jur să îl accepte și să se poarte frumos cu el. Nu suportă să se certe cu cineva și ar face orice să evite asta. De exemplu, ieri la birou s-a oferit să facă două rapoarte pentru colegul lui, Dan, deși nu avea neapărat timp pentru asta. E adevărat că mai tot timpul Dan îi pasează lui din muncă, ”dar asta e, uneori trebuie să facem sacrificii”, își spune Andrei.
- Frica de abandon și singurătate
Persoanele cu TPD se simt neajutorate când sunt singure, deoarece se simt incapabile să aibă grijă de propria persoană. Astfel apare o frică exagerată de a rămâne singure, fără protecția și ajutorul celor din jur. Vor prefera să trăiască toată viața în umbra unei persoane pe care o percep a fi mai „puternică” decât ele, mai „în stare să facă față vieții”. Evitând pe cât posibil să preia responsabilitatea pentru ele, aceste persoane nu reușesc să testeze dacă într-adevăr nu se pot descurca singure. Din acest motiv, persoanele cu TPD sunt preocupate de gândul că vor fi abandonate și lăsate singure, iar din cauza acestui pericol anticipat ca fiind catastrofal, sunt dispuse să facă orice compromis. Astfel, ele vor rămâne inclusiv în relații abuzive, în care sunt lovite, înjurate, folosite pentru că „orice e mai bine decât să rămâi singur” sau „e rău cu rău, dar mai rău fără”. Totodată, imediat ce o relație apropiată se încheie (fie ea prietenie, relație romantică etc.), aceste persoane tind să caute o altă relație, chiar dacă e doar una „de umplutură”.
Exemplu: Maria este într-o relație cu Vali de 3 ani. El e cu 5 ani mai mare decât ea și este tot ce și-ar putea dori: fermecător, puternic, ambițios, hotărât și plăcut de toată lumea. Vali nu pare la fel de încântat de ea: îi face foarte des reproșuri și o pune la punct în fața prietenilor lor. Cu câteva ocazii a lovit-o și o amenință des că o va părăsi. Maria crede că fiecare ceartă e din vina ei și tolerează orice. Ea își spune: „Nu îmi pot imagina cum ar fi viața fără el. Nu mă pot descurca fără Vali!”.
- Trăsături persistente, pervazive, patologice
Atenție! Tulburările psihologice de tip dependent sunt compuse din trăsături și caracteristici extreme de personalitate. Fiecare dintre noi are uneori gânduri, comportamente și emoții care pot semăna cu cele descrise anterior. Însă ne întrebăm dacă există o tulburare atunci când aceste trăsături sunt pervazive (apar în toate situațiile), persistente (există de mult timp și încontinuu) și patologice (sunt extreme și crează probleme și suferință individului).
Exemplu: Este normal pentru copii să caute aprobare, ajutor și asigurări din partea adulților, în special de la părinți. Însă cu timpul, aceștia învață să se descurce singuri și câștigă tot mai multă autonomie. Totodată, este firesc să ne preocupe relațiile importante din viața noastră și să anticipăm că vom suferi mult dacă acestea n-ar mai exista. Uneori este firesc să facem compromisuri și sacrificii pentru cei apropiați, însă nu o facem în primul rând pentru că suntem cuprinși de groază că altfel vom fi părăsiți.
Cum apare tulburarea de personalitate dependentă?
Potrivit psihologului Jeffrey Young, tulburările de personalitate există deoarece persoana are un mod nesănătos și deoseori irațional de a percepe, înțelege și a se raporta la realitate. Cu alte cuvinte, e ca și cum ar purta permanent o pereche de ochelari cu lentile colorate – lumea este filtrată prin acei ochelari și de cele mai multe ori nici nu știu care sunt culorile ”reale”. Cum ne alegem cu aceste lentile care uneori distorsionează realitatea? Se pare că experiențele din copilărie au rol hotarâtor pentru sănătatea mentală a viitorului adult. Astfel, în cazul TPD poate apărea:
- O familie care a sabotat siguranța de sine a copilului. Părinții au supra-protejat copilul și nu l-au ajutat să își dezvolte competențe în afara familiei. Mai târziu, adultul nu are încredere că se poate descurca bine în mod independent.
- Unul dintre părinți (sau ambii) a „sufocat” copilul cu excesiv de multă atenție, apropiere și nu i-a dat voie să își găsească propria individualitate. Mai târziu, adultul nu simte că are o identitate a lui, o direcție personală de viață și continuă să depindă de o apropiere extremă.
- Copilul a fost acceptat de către familie doar dacă îndeplinea anumite condiții (ex. „te iubesc doar dacă faci cum spun eu”). Copilul a învățat că trebuie să uite de dorințele și scopurile lui pentru câștiga iubirea, atenția și aprobarea părinților. Mai târziu, adultul face eforturi exagerate de a câștiga aprobarea celor din jur și este foarte sensibil la critică și respingere.
Modul în care fiecare dintre noi reacționăm la un „mediu nesănătos” în copilărie depinde și de temperamentul cu care ne naștem – cu alte cuvinte, există și o componentă genetică și biologică care contribuie la dezvoltarea TPD. Dar dacă aveți nevoie să scrieți o investigație despre psihologie sau un eseu, papertyper.net vă va ajuta în acest sens și nu este doar un serviciu cu servicii de scriere, ci și o bază de cunoștințe care vă va ajuta să vă dezvoltați scrisul. aptitudini.
Exemplu: Andrei are părinți care, privit din exterior, par perfecți: îl iubesc enorm, fac foarte multe eforturi pentru ca lui Andrei să-i fie bine și să nu-i lipsească nimic. În special mama lui a fost mereu fascinată de băiatul ei: în copilărie îi spunea deseori că ar muri dacă ar păți ceva, că ei doi sunt de nedespărțit și că va rămâne băiatul mamei pentru tot restul vieții. Mama nu a fost de acord ca Andrei să facă facultatea în alt oraș și nici să se mute din casa lor. Andrei s-a obișnuit să locuiască cu părinții și să depindă de părerea mamei sale în orice aspect al vieții, deși acum are 32 de ani. „Așa am fost noi dintotdeauna: două boabe într-o păstaie. Nu știu ce m-aș face fără mama!” spune Andrei.
Ce se poate face în cazul tulburării de personalitate dependentă?
Ca în cazul oricărei tulburări de personalitate, persoana poate beneficia foarte mult de pe urma psihoterapiei. Din nefericire, o personalitate dependentă înseamnă adesea suferință, care se poate concretiza în alte probleme psihologice precum depresia, anxietatea sau consumul de substanțe. Dacă persoana cu TPD este diagnosticată cu o astfel de problemă secundară se poate interveni inclusiv medicamentos, însă în general psihoterapia individuală sau de grup este esențială. Cu ajutorul unui psihoterapeut, persoana poate să ajungă la rădăcina problemelor sale și să dezvolte noi moduri de a se raporta la realitate (ex. să-și asume responsabilitatea pentru unele decizii, să exerseze un comportament asertiv, să învețe să își seteze scopuri personale etc.) Pentru a afla mai multe despre serviciile terapeutice oferite prin proiectul Centrul Minții, click AICI.
Cum să ajutați o persoană cu tulburare de personalitate dependentă?
O persoană cu TPD este descrisă de ceilalți ca fiind cea care îți sare mereu în ajutor, caută să-ți facă pe plac, te flatează cerându-ți sfatul și complimentându-te. Îți dă aproape constant impresia că tu știi mai bine decât ea, că părerea ta contează mai mult și că ești indispensabil în viața ei.
Pe de altă parte, după ce relația cu o persoană cu TPD s-a stabilizat, semnele dependenței devin tot mai evidente și poate să îți apară ca fiind obositoare, că cere foarte mult de la tine și că este foarte fragilă. Uneori poate deveni „șantajistă” emoțional (nu neapărat cu rele intenții, ci împinsă de frică). De exemplu, poate să devină foarte tristă și speriată dacă nu este chemată în oraș împreună cu grupul de prieteni și astfel să te facă să te simți obligat să o incluzi pe viitor în toate planurile. În același timp, inclusiv nevoia constantă de reasigurări și refuzul de a prelua inițiativa și responsabilitatea pot deveni obositoare și frustrante, deoarece pare că ai grijă de un adult-copil.
Ce puteți face?
- Când vă cer sfatul, cereți-le prima dată părerea lor personală. Ex. „Îți spun ce cred că ai putea face în această situație, dacă îmi spui tu mai întâi la ce te-ai gândit”.
- Nu luați decizii în locul lor, chiar dacă este tentant. Nu vor afla niciodată că pot lua singuri decizii dacă cei apropiați își asumă responsabilitatea în locul lor.
- Jucați uneori rolul lor: cereți-le sfatul și ajutorul și prezentați-vă ca ființă imperfectă, care greșește și are defecte. Astfel, persoana cu TPD va vedea că ceilalți nu sunt mereu în poziție de superioritate.
- Lăudați-le inițiativele și ajutați-le să găsească activități la care sunt buni și care le fac plăcere. Astfel le crește încredea în sine.
- Nu le pedepsiți pentru dependeța lor. Nu este o strategie bună să le abandonați brusc și complet, ca și cum i-ați arunca în apă ca să învețe să înoate. Totodată, chiar dacă este tentant, nu profitați de faptul că ar face aproape orice ca să vă fie pe plac – nu le folosiți, nu le cereți să facă munca pe care nu o vrea nimeni, nu acceptați favoruri sau cadouri excesive.
Bibliografie
Lelord, F., Andre, C. (2001), Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, București
American Psychiatric Association, and American Psychiatric Association. Task Force on DSM-IV. (1994) Diagnostic and statistical manual of mental disorders: DSM-IV. Amer Psychiatric Pub Inc.
Young, J. E., Klosko, J. S., & Weishaar, M. E. (2003). Schema therapy: A practitioner’s guide. Guilford Press.
Young, J. E., Klosko, J. S., & Beck, A. T. (1994). Reinventing Your Life: The Breakthough Program To End Negative Behavior… and Feel Great Again Author: Jeffrey E. Young, J.
Material realizat de Claudia Găgeanu, voluntară Minte Forte