E o zi luminoasă de primăvară și soarele îți strălucește în ochi. Vrei să treci o stradă aglomerată pe trecerea de pietoni, te uiți în stânga, în dreapta, pare să fie liber. Faci un pas de pe trotuar, apoi încă unul, și dintr-o dată, brusc, parcă de nicăieri, auzi un claxon puternic și roți derapând pe asfalt. Înainte să îți dai seama ce se întâmplă, inima ta bate mai repede, parcă ai uitat să respiri, vedea ți se fixează de mașina care vine cu viteză spre tine, toți mușchii din corpul tău se tensionează și ai un impuls extrem de puternic de a fugi din acel loc. Nici nu-ți dai seama cum ai ajuns înapoi pe trotuar, pare ireal ce s-a întâmplat. Semaforul era roșu. Tocmai ai scăpat de a fi lovit de o mașină. Corpul și mintea ta sunt foarte alerte, iar acum încerci să te calmezi.
Tocmai ai simțit FRICĂ.
Te grăbești să ajungi undeva, e foarte important să nu întârzii, dar trebuie să te oprești pe drum să faci niște copii xerox. Ai doar o persoană înaintea ta și aproximezi că vei ajunge la timp, dacă reușești să îți copiezi actele în următoarele câteva minute. Apare cineva după tine, care pare să îl cunoască pe angajatul din copy center. Schimbă câteva cuvinte între ei și îți este clar că ultimul venit va fi ajutat înaintea ta. Și are și multe hârtii de copiat! Te încălzești, inima îți bate mai repede, îți încleștezi pumnii, mintea ta se blochează pe ideea că vei întârzia din cauza acestor doi. Te adresezi angajatului, explicându-i cum vezi tu situația. Vocea ta sună mai tare decât de obicei, dar asta comunică faptul că vorbești serios –n-ai de gând să întârzii din vina lor! Problema s-a rezolvat, ți-ai copiat actele și ajungi la timp.
Tocmai ai simțit FURIE.
E dimineață devreme, ești încă puțin adormit, ai nevoie de o cafea și lucrurile vor începe să meargă de la sine! Torni cafeaua, scoți laptele din frigider, torni și puțin lapte (mmm, cafea cu lapte!). În timp ce apropii cana de tine, parcă simți un miros ciudat, iei o gură de cafea cu lapte și te trece un fior prin tot corpul. Ai un impuls foarte puternic de a scuipa cafeaua asta – ceva e foarte în neregulă. Are un gust acru, dar un acru dintr-acela rău. Fața ta se strâmbă, încercând să alunge gustul și senzația laptelui stricat. Te uiți în cană – da, chiar e stricat. La suprafață plutesc bucățele de lapte brânzit. Dacă nu erai adormit, ți-ai fi dat seama la timp, dar bine că n-ai băut mai mult – laptele stricat poate face tare rău la stomac!
Tocmai ai simțit DEZGUST.
Toate aceste situații au ceva în comun – prezența unui pericol. Fie că este vorba despre o mașină care vine spre tine cu viteză; anticiparea faptului că întârzii la o întâlnire importantă din vina neglijenței altcuiva; sau laptele stricat – toate reprezintă pentru mintea noastră un pericol. Și în fiecare dintre cazuri, se pare că există o „soluție” pe care tot mintea noastră o aplică de cele mai multe ori inconștient – fără să ne întrebe dacă ar fi cazul să ne speriem, să ne înfuriem sau să ne dezgustăm. Nu noi suntem cei care decidem să ne bată inima mai repede și să devenim extrem de alerți. Nu noi hotărâm când e momentul să ne înroșim de furie și să ne tensionăm mușchii. Nu noi am produs repulsia corpului nostru de a îndepărta ceva care are gust dubios. Atunci de unde vin aceste reacții automate, care de cele mai multe ori apar înainte ca noi să ne dăm măcar seama că există ceva periculos în jurul nostru? Și de ce au apărut ele?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, ne vom întoarce la origini (așa cum se vrea orice răspuns pertinent la o întrebare pertinentă!).
Instinctul de supraviețuire
Cel mai probabil că vă sună cunoscută ideea „instinctului de supraviețuire”. Vom începe de aici călătoria noastră în mintea umană. Corpul și mintea noastră au o misiune: să ne ajute să trăim cât mai mult, să ne ferească de răniri, să ne păstreze integri. Și la nivel global, se pare că toate ființele vii și-au asumat această misiune – deoarece vedem instinctul de supraviețuire la orice vietate: de la gândacul de bucătărie care fuge de tine când vrei să îl calci, la câinele care nu ar plonja într-o râpă abruptă, la leoaica care rage amenințător când îi puii ei sunt în pericol, la pisicile care nu ar consuma carne stricată. Amenințările pot fi așadar extrem de diverse. Începând de la factori ce pun în pericol sănătatea și integritatea noastră fizică, până la amenințări care țin de mediul nostru social: pierderea iubirii, a aprecierii sau a sprijinului din partea celorlalți, sau amenințări la adresa statutului nostru social: pierderea unor sume de bani, a reputației, a respectului din partea celorlalți.
Poate că nu știm precis de ce ținem cu toții să supraviețuim (acestea sunt probleme care țin mai degrabă de spiritualitate și religie), dar cu timpul, am ajuns să înțelegem cumfacem pentru a ne spori șansele de a rămâne în viață într-un mediul periculos și amenințător (care abundă în prădători, accidente, boli, răniri etc.).
Un sistem de detectare a pericolelor
Psihologia evoluționistă oferă un răspuns logic și ușor de înțeles: Emoțiile sunt cele care ne protejează și ne ajută să ne adaptăm mediului în care trăim. Emoțiile sunt cele care au permis speciei umane (alături de celelalte specii de viețuitoare) să evolueze, să își asigure continuitatea, să supraviețuiască în medii ostile. Fiecare dintre noi suntem produsul a milioane de ani de dezvoltare și rafinare, care s-a produs în interacțiunea dintre ființa umană (cu corp și minte) și mediul specific în care locuim. Emoțiile sunt strâns legate de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, permițându-ne să dăm sens situațiilor în care ne aflăm și informându-ne dacă situațiile respective ne sunt favorabile sau defavorabile (sau chiar amenințătoare). Odată ce avem o reacție emoțională, de cele mai multe ori aceasta va fi însoțită de o tendință de a acționa – vom fi împinși spre a face ceva – în exemplele de mai sus: să sărim din fața mașinii care vine cu viteză spre noi; să ridicăm vocea revendicându-ne drepturile; să scuipăm afară laptele stricat.
Există teorii recente în psihologie care caută să sistematizeze și să grupeze emoțiile pe care noi, ca ființe umane, le putem avea. Astfel, în mintea noastră există un fel de „sistem de detectare a pericolelor”, care adună informații din mediu (de exemplu: „Vine o mașină spre tine!”, „Vei întârzia din cauza lui la întâlnire!”, „Laptele acesta e stricat!”) și declanșează reacții fiziologice și psihologice puternice, cum ar fi frică, furie, dezgust. Acestea sunt neplăcute și ne motivează să facem ceva, de regulă cât mai repede și mai țintit, pentru a elimina amenințarea. Putem trasa o paralelă cu durerea: de exemplu, dacă ți-ai băgat accidental mâna în foc, cel mai probabil că vei observa acest lucru prima dată din cauză că te doare locul care a intrat în contact cu focul. Înainte ca tu să poți decide ceva la nivel conștient, îți vei trage mâna din foc. Dacă înțelegeți tendința de a-ți trage mâna din foc, atunci înțelegeți și cum apar tendințele noastre de acțiune determinate de emoții precum frică, furie și dezgust.
(Apropo, știați că există o afecțiune numită „insensibilitate congenitală la durere”, în care persoana nu simte niciun fel de durere? Oricât ar părea de atrăgător, se pare că aceste persoane mor foarte repede – în urma unor boli nedetectate sau a unor accidente banale. Asta deoarece nu se pot apăra și nu au reacții eficiente. La fel ca absența durerii, și absența fricii poate fi problematică – ne poate face să ne purtăm necugetat și să ne expunem la pericole mari. Spre exemplu, după un consum ridicat de alcool, devenim tot mai „imuni” la frică – nu încercați asta acasă!)
Emoțiile care compun „sistemul de detectare a pericolelor” au o componentă fiziologică foarte pronunțată – mai pronunțată decât alte emoții cum ar fi bucuria sau starea de calm. Astfel, vorbim uneori de „atacuri” de panică sau de „crize” de furie. Acest lucru se întâmplă deoarece ne este foarte greu să ignorăm ceea ce se întâmplă în corpul nostru, mai ales dacă senzațiile sunt intense și neplăcute. Este important ca acestea să fie intense, deoarece astfel ne motivează să acționăm. Totodată, frica, furia și dezgustul ne acaparează și ne direcționează atenția, gândirea, memoria și imaginația (de aceea ne atrag atenția imediat sunetele bruște, puternice și apropiate; ne este greu să nu ne gândim la ceva de care ne este frică sau care ne-a înfuriat; ținem minte experiențe neplăcute mult timp după ce s-au petrecut; ne imaginăm ușor „scenarii catastrofice”). Acest lucru se întâmplă deoarece acea parte din creierul nostru care este responsabilă de emoțiile negative este cea mai „veche” – este creierul pe care îl avem în comun cu toate celelalte animale (de aceea și tu, și animalul tău de casă vă speriați de un cutremur). Părțile creierului care ne diferențiază însă de animale (cele responsabile de judecată și raționament) sunt mai „noi”, au apărut în urma evoluției și pot, până într-o anumită măsură, să ne ajute să controlăm creierul „vechi”. Dar nu întotdeauna – acest lucru se întâmplă, de exemplu, în fobii: persoana știe și înțelege că majoritatea păianjenilor sunt inofensivi, însă acest lucru contează prea puțin atunci când chiar vede un păianjen: reacția „irațională” de teamă va fi la fel de puternică.
Concluzie
Specia umană a evoluat extrem de mult, atât prin prisma cunoașterii științifice sau a tehnologiei prin care își ușurează existența, cât și la nivel spiritual, în ceea ce privește reflecția asupra lumii și asupra sinelui. Cu toate acestea, chiar dacă cunoaștem atât de multe și chiar dacă avem mijloace tehnologice de a învinge multe dintre bariere și amenințări, adânc în mintea noastră avem aceleași reacții care ne-au ajutat și permis supraviețuirea. Emoțiile noastre negative de frică, furie și dezgust (respectiv, sistemul nostru de detectare a pericolelor) își au baza în creierul nostru „vechi”, cel ce îl împărțim cu celelalte viețuitoare.
Uneori, însă, acest sistem de detectare a pericolelor se poate „avaria”, asemenea unui paznic ultravigilent care exagerează în supra-aprecierea pericolelor sau asemenea unui sistem auto de alarmă ultrasensibil, care se declanșează la cea mai mică atingere a mașinii. În astfel de cazuri, pot apărea probleme psihologice, cum ar fi tulburările de anxietate (și aici am amintit în treacăt despre fobii), furia patologică, depresia și altele.
Pentru a afla mai multe despre această temă, precum și a vedea cum aceste explicații evoluționiste ne pot ajuta să ne înțelegem problemele, Minte Forte vă invită la un eveniment educativ: „Ce sens au problemele noastre?”, prelegere susținută de Conf. Univ. Dr. Alina Rusu, în data de 21 mai 2015, la Casa de Cultură a Studenților.